Timisoara

Anunt Diamant Salsa Rebels

Salsa Rebels Timisoara ofer cursuri de salsa, bachata, kizomba si cha cha.
https://salsarebels.ro

Editura Politehnica a redevenit marcă înregistrată la OSIM

Detalii stire

Categorie
Stiri Cultura
Modificat
acum 5 ani si 5 luni
Vizualizari
597

Voteaza & Distribuie

Prezentare stire

Editura Politehnica a redevenit marcă înregistrată la OSIM

Considerând imaginea şi identitatea ca deosebit de importante, Editura Politehnica şi-a reacreditat sigla la OSIM. Noua siglă păstrează imaginea celei vechi, dar a primit o haină nouă, în concordanţă cu normele de identitate vizuală ale UPT.
Editura Politehnica a fost înfiinţată în anul 1996 în ideea susținerii procesului de învățământ, dar și cu gândul de a contribui la creşterea prestigiului universităţii tutelare, prin publicarea unor lucrări reprezentative pentru potenţialul ştiinţific şi tehnic al Universităţii Politehnica Timişoara. Cele peste 1500 de titluri de carte şi aproape 900 de teze de doctorat publicate până acum vin în susţinerea acestei afirmaţii.
Editura Politehnica a depus eforturi susținute pentru a-și consolida poziția ca unitate profilată pe carte tehnică, științifică și didactică. Asigurarea calității în conținut și formă reprezintă unul dintre principalele obiective urmărite de Editura Politehnica.
Începând cu anul 2017, Editura Politehnica a intrat într-un proces de reinventare.
Noile colecţii lansate: „Monografiile UPT”, „Manulalul studentului”, intenţia de a revigora seria buletinelor ştiinţifice sub titulatura de „Jurnalele UPT”, precum şi facilitatea oferită studenţilor masteranzi de a-şi publica lucrările în periodice dedicate („Mastercom”, „Mastereng” şi Masterarch”) se înscriu în preocupările editurii de a sprijini activitatea ştiinţifică şi didactică.
Noua pagină web, cu facilităţi de comandă on-line de carte şi materiale promoţionale (www.editurapolitehnica.ro), deschiderea unei librării proprii („BOOKSHOP@UPT”) în centrul campusului universitar, sunt facilităţi prin care editura doreşte să fie mai aproape de beneficiarii săi.
Acțiunea intitulată „Politehnica 100" (aniversarea, în 2020, a 100 de ani de la înființarea Politehnicii timişorene), precum şi cadrul oferit de „Timişoara - capitală culturală europeană" ȋn 2021, vor fi evenimente pe care editura doreşte să le marcheze printr-o serie de lucrări reprezentative, lansări de carte etc., dorind să-şi aducă astfel contribuţia la promovarea imaginii spațiului politehnic și cultural timișorean.

Anunt Diamant Timisoreni.ro - publicitate online

Oferim publicitatea online prin intermediul site-urilor: timisoreni.ro, ​bucuresteni.ro, ​aradeni.ro, ​roportal.ro, ​clujeni.com, ​ghid-constructii.ro etc, medicina-umana.ro si constanteni.ro suport clientului pentru o promovare de calitatea in mediul online.
https://www.timisoreni.ro/site/publicitate/