Activitatea de voluntariat castiga un statut din ce in ce mai important in Romania. Odata cu mult-asteptata lege a voluntariatului (legea nr. 78/2014), vine si recunoasterea oficiala a experientei obtinute prin prestarea acestei activitati, atata timp cat ea se desfasoara in domeniul studiilor absolvite de catre voluntar, precum si posibilitatea recunoasterii competentelor dobandite prin voluntariat. Totusi, voluntariatul nu va fi recunoscut si ca vechime in munca.
Legea prevede incheierea unui contract de voluntariat si stabileste procedura prin care se poate recunoaste activitatea. Pe scurt aceasta presupune existenta unei fise de post, elaborarea unui raport de activitate si eliberarea certificatului de voluntariat la final.
Demonstrand o atitudine favorabila fata de voluntariat si conferind recunoasterea importantei acestuia in formarea deprinderilor de viata si a caracterelor tinerilor, Universitatea de Vest Timisoara a decis sa acorde studentilor credite universitare pentru activitatea de voluntariat.
Astfel, incepand cu anul universitar 2014-2015, studentii care desfasoara activitati de voluntariat pot primi 2 credite pe semestru. Pentru a beneficia de acestea, studentul trebuie sa contracteze disciplina facultativa "Voluntariat" la inceputul anului de studiu, disciplina urmand a fi notata cu calificativul Admis/Respins. Activitatea, de minim 60 de ore / semestru, poate fi desfasurata in cadrul ONG-urilor cu care Universitatea a incheiat un acord institutional. La finalul acesteia, studentul va intocmi un portofoliu continand un raport de activitate, certificatul de voluntariat si adeverinta din partea ONG-ului, precum si evaluarea realizata de supervizorul voluntarului. Detalii pe site-ul Universitatii de Vest: www.uvt.ro